Angry Birds (recent redenumit în Angry Birds Classic) este un joc de puzzle cu praștie lansat în decembrie 2009 pe iOS și Maemo, mai târziu fiind lansat pe Android în octombrie 2010. Jocul a fost dezvoltat de Rovio Entertainment Corporation și publicat cu ajutorul lui Clickgamer. Angry Birds este al 52-lea joc dezvoltat și trebuia să fie ultimul joc al lui Rovio, dar succesul jocului nu numai că a salvat compania de faliment, a și început întreaga serie de media cu Angry Birds.
Jucătorul lansează păsările furioase dintr-o praștie spre fortărețele porcilor unde se găsesc porcii care au furat ouăle acestora. Cinci membri ai stolului au debutat de la lansarea jocului (Red, The Blues, Chuck, Bombă și Matilda), trei membri au fost introduși prin actualizări (Hal, Terence și Marele Vultur), iar alți doi membri (Bulbuci și Stella) au migrat aici de la continuarea indirectă, Angry Birds Seasons. Șase tipuri de porci au apărut aici, inclusiv trei tipuri de porci minioni și regele porc. Acest joc conține peste 700 de niveluri, cuprinzând peste 17 episoade și ouă de aur împrăștiate în joc pe care jucătorul le poate găsi.
Iată lista de versiuni a jocului.
Următorul joc din serie: Angry Birds Seasons.
Istorie[]
Trecând printr-o criză financiară, Rovio Mobile și-a redus forța de muncă de la 50 la 12 angajați, iar personalul a început să caute propuneri pentru a depăși acest lucru.
Jaakko Iisalo a făcut o propunere într-o captură de ecran simulată unde niște păsări rotunde se lansau singure în pătrate și dispăreau dacă săreau pe un bloc de aceeași culoare. Acest lucru a atras atenția dezvoltatorilor, întrebându-se ce se întâmplă într-o astfel de imagine, așa că ei au aprobat jocul și au început să îl dezvolte mai departe.[1]
Deoarece imaginea nu dădea nici un indiciu despre ce fel de joc ar fi vorba, dezvoltatorii au început să se întrebe cum s-ar putea desfășura jocul. Din moment ce jocurile cu tunuri erau faimoase în acele vremuri, dezvoltatorii au folosit un concept similar.
Ei au mai observat că păsările nu aveau inamic. Lui Jaakko Iisalo îi plăcea să deseneze personaje animale, iar porcii erau ceva natural care venea în schițele sale.
Jocul a avut inițial niște elemente de joc de rol unde jucătorul putea modifica stolul de păsări.
Angry Birds a fost făcut de o echipă de patru oameni și a durat opt luni să fie finalizat, cu mii de schimbări fiind făcute la gameplay și design.[2]
Poveste[]
Cum se joacă[]
În ultima versiune a jocului pentru mobil, la prima deschidere a aplicației, jucătorul este trimis automat la tutorial. Acolo, jucătorul este introdus la primul nivel și la mecanicile de bază ale jocului.
În versiunile mai vechi și pe alte platforme, jucătorul trebuie să intre pe butonul Play, apoi să selecteze primul episod (toate episoadele sunt deblocate în unele versiuni), unde va găsi primul nivel deblocat.
Fiecare nivel are un număr predeterminat de păsări și o structură determinată cu porci.
Pentru a putea învinge un nivel, jucătorul trebuie să distrugă toți porcii din nivel. Pentru a distruge porcii, jucătorul trebuie să-i lovească cu păsări folosind praștia.
Personaje[]
Jucabile[]
- Red: Scoate un sunet.
- The Blues: Se pot despărți în 3.
- Chuck: Devine mai rapid.
- Bombă: Explodează si dispare (la cerere sau după un timp de la impact).
- Matilda: Scoate un ou exploziv jos în timp ce ea se aruncă în aer.
- Hal: Se rotește și se întoarce ca un bumerang.
- Terence: Scoate un sunet.
- Bulbuci: Se umflă ca un balon imens (la cerere sau după un timp de la impact), mișcând sau distrugând tot ce se află în locul lui, stă umflat un timp, apoi se dezumflă și dispare.
- Stella: Apar balonașe de săpun la ea și în jurul ei (la cerere sau după un timp de la impact), acestea ridică obiectele luate timp de câteva secunde, apoi ea și balonașele dispar, lăsând obiectele să cadă.
- Marele Vultur: Păsările disponibile dispar, o cutie de sardine apare pe praștie; dacă aceasta a fost aruncată, după un timp apare vulturul de sus, distruge tot ce îi stă în cale (cu excepția solului), produce un cutremur la contact cu solul, distruge toți porcii indiferent de poziție și se indreaptă înainte spre cer.
Nejucabile[]
- Porc minion: Apare în 3 mărimi și are durabilitate redusă.
- Porc caporal: Are durabilitate medie.
- Regele porc: Are durabilitate foarte mare.
- Leonard: Are durabilitate foarte mare, la fel ca fiul său, regele porc.
Episoade[]
Alte moduri de joc[]
Recenzii[]
Variante[]
- Angry Birds Lite
- Angry Birds Free with Magic
- Angry Birds HD
- Angry Birds Lite Beta
- Angry Birds Free
- Angry Birds HD Free
- Angry Birds (China)
- Angry Birds (Hatch)